Putin a semnat decretul privind recrutarea de primăvară. 150.000 de ruși vor fi înrolați în armată
Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret privind recrutarea, în perioada 1 aprilie - 15 iulie, a cetățenilor ruși pentru serviciul militar. Potrivit documentului, vor fi recrutați 150.000 de ruși, scrie Meduza.
Prin noile reguli privind recrutarea, intrate în vigoare la 1 ianuarie, s-a stabilit că cetățenii cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani vor fi supuși recrutării pentru serviciul militar, cu excepția celor care au împlinit 27 de ani înainte de sfârșitul anului 2023 și a celor care au 28 sau 29 de ani și sunt în rezervă. Limitele de vârstă pentru recrutare în Rusia au fost modificate în 2023 la propunerea ministrului apărării, Serghei Șoigu.
Șeful Direcției principale de organizare și mobilizare din cadrul Statului Major General al Forțelor Armate Ruse, generalul-colonel Evgheni Burdinski a declarat, într-un interviu pentru Krasnaia Zvezda că militarii recrutați în timpul campaniei de primăvară nu vor fi implicați în „operațiunea specială”, scrie RBK.
Surse citate de publicația independentă Verstka afirmă că Rusia va trimite încă 300.000 de persoane în război și, prin urmare, este posibilă o nouă mobilizare.