PSRM solicită lichidarea ANRE și Energocom: „Moldova nu are nevoie de ele”
Patru deputați din fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) au înregistrat un proiect de hotărâre care prevedere inițierea lichidării Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) și a S.A. „Energocom”. Socialistul Vladimir Batrîncea, care este și unul dintre cei doi vicepreședinți ai Legislativului, a anunțat acest lucru astăzi, pe Facebook.
Documentul, care încă nu este disponibil pe site-ul Parlamentului, a fost semnat de Vladimir Batrîncea, Vladimir Odnostalco, Grigore Novac și Adrian Lebedinschi.

În mesajul său, Batrîncea a criticat activitatea ANRE și Energocom, acuzând cele două instituții de contribuire la creșterea poverii financiare asupra populației.
„Datorită Energocom și ANRE, oamenii plătesc tarife record și ajung înglodați în datorii. (...) Atât Energocom, cât și ANRE îi jecmănesc pe cei săraci, le numără banii celor săraci și se îmbogățesc pe seama celor săraci. Acest lucru se numește racket. Iar acest lucru ar trebui să constituie temei pentru răspundere penală. Fiecare funcționar care a permis creșterea nejustificată a tarifelor și, drept consecință, încasarea unor sume exorbitante de la oameni va trebui să răspundă. Insist asupra faptului că aceste două structuri au un caracter distructiv. Moldova nu are nevoie de ele”, a scris deputatul.
În aceeași ordine de idei, parlamentarul a pledat pentru preluarea atribuțiilor ANRE și Energocom de către Ministerul Energiei.
Deocamdată, ANRE, Energocom și Ministerul Energiei nu au comentat inițiativa PSRM.
Amintim că, pe 28 septembrie, ANRE a aprobat majorarea tarifelor pentru gazele naturale furnizate de Energocom, precum și a tarifelor pentru energia termică. Deciziile au fost luate în timp ce în fața sediului ANRE avea loc un protest față de scumpiri.
Energocom este compania prin care sunt achiziționate și furnizate resurse energetice, în timp ce ANRE are rolul de reglementare a sectorului energetic.

