Proprietarii de terenuri, obligați să distrugă ambrozia. Ce amenzi riscă cei care nu vor respecta măsura

Proprietarii de terenuri, obligați să distrugă ambrozia. Ce amenzi riscă cei care nu vor respecta măsura
Sursa foto: danishc de la Getty Images

Inspectoratul pentru Protecția Mediului atenționează proprietarii sau administratorii de terenuri care nu vor preveni extinderea ambroziei și nu o vor elimina de pe terenurile intravilane și extravilane riscă amenzi de până la 6.000 de lei.

Potrivit prevederilor legale, proprietarii sau administratorii de terenuri au datoria de a desfășura lucrări de prevenire, combatere și distrugere a ambroziei în perioada cuprinsă între răsărirea acesteia și apariția primelor inflorescențe.

„Aceste lucrări trebuie să fie realizate cu responsabilitate și eficiență, pentru a preveni răspândirea polenului. Autoritățile administrației publice locale sunt responsabile cu identificarea terenurilor infestate și cu transmiterea somațiilor către proprietarii sau deținătorii acestora. Ulterior, se efectuează verificări”, a notat instituția.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Potrivit Inspectoratului, există mai multe metode eficiente de combatere a ambroziei, printre care cosirea manuală sau mecanică, aplicarea erbicidelor sau distrugerea manuală a focarelor izolate. Totodată, pentru rezultate optime, este recomandată repetarea lucrărilor de mai multe ori pe an și respectarea cu strictețe a cadrului legal în vigoare.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului subliniază că eliminarea ambroziei nu este doar o obligație legală, ci și un act de responsabilitate față de sănătatea comunității.