Proiect de lege: Părinții care nu plătesc pensia pentru copii riscă arest sau muncă în folosul comunității
Părinții care nu își achită pensia de întreținere pentru copii ar putea fi sancționați mult mai dur. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege examinat la ședința Comisiei juridice, pentru numiri și imunități.
Astfel, autorii propun completarea Codului contravențional pentru a îmbunătăți mecanismul de executare a pensiei de întreținere. În rezultat, părinții care nu își vor îndeplini această responsabilitate, nu vor fi doar amendați. Aceștia riscă arest contravențional de la 10 la 15 zile sau de la 45 la 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității.
Inițiativa vine în contextul în care zeci de mii de copii din Republica Moldova nu primesc regulat banii care li se cuvin. Potrivit autorilor, aproximativ 30.000 de copii sunt afectați, iar în multe cazuri restanțele se întind pe ani întregi.
Proiectul mai prevede că părinții care au datorii și încearcă să plece din țară ar putea fi opriți direct la frontieră, până la achitarea obligațiilor. În același timp, copiii vor fi recunoscuți oficial ca beneficiari direcți ai pensiei de întreținere.
Autoritățile vor să schimbe și modul în care sunt luate deciziile legate de copii. Instanțele vor ține cont mai clar de siguranța copilului, relația cu părinții și mediul în care trăiește. Dacă există risc de violență, contactul cu părintele agresor poate fi limitat temporar. De asemenea, dacă apar tensiuni între părinți și copil, instanța poate obliga familia să participe la programe de consiliere și armonizare a relațiilor.
Proiectul urmează să fie discutat în Parlament. Dacă va fi adoptat, noile reguli vor intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.