Programul „Prima Casă Plus”. Guvernul a aprobat condiții mai avantajoase de cumpărare a locuințelor
Guvernul a aprobat, în ședința din 17 iulie, modificările legislative ce vor asigura implementarea Programului de stat „Prima Casă Plus”. Astfel, va fi extinsă accesibilitatea programului și oferite condiții mai avantajoase de cumpărare a locuințelor.
Programul va putea fi accesat și de către persoanele care nu au statut de angajat în Republica Moldova, precum liber profesioniști, avocați, executori judecătorești, mediatori, taximetriști, artiști. Totodată, a fost majorată valoarea maximă a locuințelor ce pot fi achiziționate, de la 1 mil. de lei până la 2,5 mil. de lei. Perioada maximă a creditului a crescut de la 25 la 30 de ani.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Cota de garantare a creditelor solicitate pentru locuințele din afara municipiului Chișinău va spori de la 50% la 65% sau 70%, în funcție de localitate, astfel fiind facilitat accesul la locuințe decente pentru familiile din zonele rurale și susținută dezvoltarea regională.
În același timp, cei care sunt deja beneficiari ai programului vor putea să-și schimbe banca creditoare și să negocieze condiții mai avantajoase. Persoanele care au o locuință de până la 50 de metri pătrați vor putea participa repetat la program, pentru a procura o locuință mai mare.
Modificările prevăd și simplificarea unui șir de proceduri: nu va mai fi necesară prezentarea certificatelor eliberate de Agenția Servicii Publice cu privire la locuințele deținute în proprietate. De asemenea, va fi exclusă ipotecarea locuințelor în favoarea statului și, respectiv, necesitatea de a încheia contracte trilaterale de ipotecă.