miercuri, 23 septembrie, 2026
  • USD
  • EUR
Problemele tehnice de la vama Giurgiulești-Galați au fost remediate. Traficul de mărfuri a revenit la normal
Sursa foto: Colaj Ziar.md

Problemele tehnice de la vama Giurgiulești-Galați au fost remediate. Traficul de mărfuri a revenit la normal

ACTUALIZARE (ORA: 11:04) Problema tehnică apărută pe partea română a postului vamal de frontieră Giurgiulești-Galați a fost remediată, iar procesarea declarațiilor vamale a fost reluată.

Potrivit Serviciului Vamal, începând cu ora 10:20, activitatea în sectorul destinat traficului de mărfuri se desfășoară în regim normal.

STIREA INIȚIALĂ (ORA: 09:45) Transportatorii care intenționează să traverseze frontiera prin postul vamal Giurgiulești-Galați ar putea întâmpina întârzieri. Pe partea română au fost semnalate probleme tehnice la sistemul informațional folosit pentru procesarea declarațiilor vamale.

Potrivit Serviciului Vamal, dificultățile au apărut în sectorul destinat traficului de mărfuri și afectează sistemul utilizat de comisionarii vamali din România. În aceste condiții, procesarea declarațiilor vamale se desfășoară cu dificultate.

Autoritatea vamală română a informat că specialiștii tehnici intervin pentru înlăturarea defecțiunilor și pentru restabilirea funcționării normale a sistemului.

Până la remedierea problemei, transportatorii sunt îndemnați să ia în calcul eventualele întârzieri atunci când își planifică deplasările prin acest punct de trecere a frontierei.

„Rugăm transportatorii să țină cont de această situație la planificarea deplasărilor și să manifeste înțelegere pentru eventualele întârzieri”, a transmis Serviciul Vamal.

Deocamdată, nu a fost anunțat un termen exact pentru remedierea defecțiunilor. Autoritățile vamale vor reveni cu informații după restabilirea procesării declarațiilor.