Primarul de Bălți ar fi folosit resursele administrative pentru a-și promova candidatura. Reacția lui Grigorișin

Primarul de Bălți ar fi folosit resursele administrative pentru a-și promova candidatura. Reacția lui Grigorișin
Sursa foto: Primăria municipiului Bălți/Facebook

Primarul de Bălți, Nicolai Grigorișin, va ajunge în vizorul Curții de Conturi, Ministerului Finanțelor, Centrului Național Anticorupție și Ministerului Afacerilor Interne, notează TVN. Comisia Electorală Centrală (CEC) a constatat joi, 24 august, ca edilul a încălcat normele legale, folosind indirect și direct resursele administrative pentru a-și promova candidatura sa.

Decizia vine după ce Mișcarea Profesioniștilor „Speranța-Nadejda” a depus la CEC o sesizare despre faptul că Primăria Bălți distribuie buletine informative în cutiile poștale ale bălțenilor, privind realizările administrației publice locale.

„Examinând conținutul materialelor, Comisia constată că ele reprezintă informații generale cu privire la proiectele realizate de primăria municipiului Bălți, cum ar fi reparația trotuarelor, lucrări de infrastructură, modernizarea curților blocurilor, etc., fiind date și link-uri pentru urmărirea activității acestora pe paginile web sau de socializare. Astfel, Comisia conchide că materialele nu conțin informații referitor la problemele comunității, la aspecte de combatere a corupției, ci doar succesele primăriei Bălți. În conformitate cu art. 13 alineat 4 lit. B, din legea nr 62, mesajele de interes public nu pot conține informații privind realizările manageriale și obiectivele realizate de entități ai sectorului public”, a declarat vicepreședintele CEC, Pavel Postica.

Potrivit membrilor CEC, prezenta hotărâre se remite Curții de Conturi, Ministerului Finanțelor, Centrului Național Anticorupție și Ministerului Afacerilor Interne pentru informare și, după caz, pentru adoptarea măsurilor de rigoare.

În replică, primarul de Bălți a declarat că va contesta decizia CEC.

Eu nu m-am gândit, nici măcar nu am presupus că aceasta nu este un motiv de informare și că trebuie să ne conducem după legea 62 despre publicitate”, a comentat Grigorișin.

Nicolai Grigorișin este primar de Bălți începând cu 21 decembrie 2021, funcție ocupată și în perioada 4 iunie 2018 - 3 iunie 2019.