luni, 12 octombrie, 2026
  • USD
  • EUR
Prima instanță îl obligă pe Ion Ceban să le prezinte scuze publice lui Cătălin Lungu, Valeriu Pașa și Vitalie Călugăreanu
Colaj ziar.md. De la stânga la dreapta: Vitalie Călugăreanu, Ion Ceban, Valeriu Pașa și Cătălin Lungu

Prima instanță îl obligă pe Ion Ceban să le prezinte scuze publice lui Cătălin Lungu, Valeriu Pașa și Vitalie Călugăreanu

Primarul capitalei, Ion Ceban, a fost obligat de prima instanță să le prezinte scuze publice actorului Cătălin Lungu, președintelui comunității WatchDog, Valeriu Pașa, și jurnalistului Vitalie Călugăreanu, pentru injuriile aduse acestora în decembrie 2024. Scuzele ar urma să fie prezentate în cadrul celei mai apropiate ședințe săptămânale a Primăriei.

Hotărârea a fost pronunțată pe 8 octombrie de Judecătoria Chișinău, sediul Centru, care a admis parțial acțiunea civilă depusă de mai multe persoane împotriva edilului.

Potrivit dispozitivului hotărârii, Ion Ceban trebuie să-și ceară scuze publice de la Cătălin Lungu pentru că l-a numit „linge-c*r”, iar de la Valeriu Pașa și Vitalie Călugăreanu pentru că i-a numit „alcoolici”.

În același timp, instanța a respins celelalte solicitări ale reclamanților, inclusiv cele privind prezentarea scuzelor pentru alte exprimări ofensatoare și dezmințirea publică a unor judecăți de valoare pe care aceștia le-au considerat lipsite de suport factual.

Vitalie Călugăreanu a calificat hotărârea drept una „destul de ciudată”, arătându-se nedumerit de faptul că instanța a considerat alte etichetări folosite de primar, inclusiv „măscărici”, drept judecăți de valoare.

„Cred că prin asta se creează un precedent periculos, mai ales în contextul în care asistăm la o amplificare a urii în online. Dar așteptăm decizia motivată, să vedem argumentele. Decizia e cu drept de atac. Îi urez din suflet domnului primar ca în toată viața lui să aibă parte doar de oameni ca el”, a menționat jurnalistul într-o postare publicată pe Facebook.

Ion Ceban nu a comentat direct hotărârea instanței, dar a făcut trimitere la aceasta.

„Nu mai este o noutate că cei din PAS (Partidul Acțiune și Solidaritate - n.red.) folosesc toate instrumentele pentru a mă ataca și orice opțiune pentru a mă denigra, având toate instituțiile de forță care îi slujesc. Vedem, în ultimele săptămâni, tot mai multe decizii de judecată în defavoarea mea personală, pe diverse subiecte. Calific acest lucru drept presiune politică și cu detalii voi reveni”, a transmis edilul într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.

Hotărârea primei instanțe poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru, în termen de 30 de zile de la data emiterii.

Ion Ceban a insultat mai mulți jurnaliști și vloggeri de la tribuna Primăriei. Reacția ONG-urilor de media
Edilul capitalei a insultat mai mulți jurnaliști și vloggeri de la tribuna Primăriei, calificându-i drept loiali Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Totul s-a întâmplat în această dimineață, în debutul ședinței serviciilor Primăriei. Ion Ceban, care este și liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), a menționat că a mers „în afara orelor

Amintim că, pe 9 decembrie 2024, în debutul unei ședințe a serviciilor Primăriei Chișinău, Ion Ceban a insultat mai mulți jurnaliști, vloggeri și activiști civici, pe care i-a acuzat că sunt loiali Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Printre persoanele vizate s-au numărat moderatorul emisiunii „Ora de Ras” de la Jurnal TV - Anatol Durbală, actorul și prezentatorul Cătălin Lungu, jurnaliștii și vloggerii Nata Albot și Andrei Bolocan, prezentatorii Alexandru Cozer, Vitalie Călugăreanu (Jurnal TV) și Mariana Rață (TV8), precum și președintele comunității WatchDog, Valeriu Pașa.

În urma discursului, opt organizații neguvernamentale de media au condamnat public declarațiile primarului și au îndemnat persoanele vizate să recurgă la mijloacele legale pentru apărarea drepturilor și reputației lor.

Hotărârea primei instanțe poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru, în termen de 30 de zile de la data emiterii dispozitivului.