vineri, 31 octombrie, 2025
  • USD
  • EUR
Președinții oficiilor teritoriale din Criuleni și Ialoveni ai fostului partid „Șor”, condamnați la câte patru ani de închisoare
Sursa foto: Alexandr Burakow/DW

Președinții oficiilor teritoriale din Criuleni și Ialoveni ai fostului partid „Șor”, condamnați la câte patru ani de închisoare

Președinții oficiilor teritoriale din Criuleni și Ialoveni ai fostului partid politic „Șor” au fost condamnați la câte patru ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic de către un grup criminal organizat. Sentința a fost pronunțată la data de 30 octombrie 2025, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, anunță Procuratura Anticorupție (PA).

Astfel, instanța le-a aplicat celor doi lideri teritoriali ai fostului partid „Șor” o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 4 ani pentru fiecare, cu privarea dreptului de a ocupa funcții de conducere în partide politice sau organizații ale acestora și de a exercita activități de administrare/gestionare financiară ori de organizare logistică în cadrul formațiunilor, pe o durată de 5 ani. Pedeapsa dispusă fiind suspendată condiționat pe un termen de probațiune de 3 ani.

De asemenea, judecătorii au dispus confiscarea de la președintele organizației teritoriale Criuleni a fostului partid „Șor” a sumei de aproximativ 2,9 milioane de lei, iar de la președintele organizației teritoriale Ialoveni aproximativ 3,5 milioane de lei și a unui telefon mobil recunoscut în calitate de corp delict.

Până la data devenirii definitive a sentinței, în privința acestora a fost aplicată măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara.

Potrivit probatoriului administrat de Procuratura Anticorupție, inculpații ar fi acceptat cu bună știință, în perioada iulie – octombrie 2022, finanțarea partidului politic din partea unui grup criminal organizat, în suma totală de aproximativ 6,4 milioane de lei. Aceste mijloace financiare ar fi fost utilizate pentru achitarea protestelor organizate de partid și pentru plata salariilor necontabilizate (în plic) membrilor oficiilor teritoriale. 

Inculpații au negat acuzațiile pe tot parcursul procesului. Procurorii anticorupție anunță că vor contesta sentința la Curtea de Apel Centru din motivul blândeții acesteia, întrucât acuzatorul de stat a solicitat aplicarea unei pedepse cu închisoare pe un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar tip semiînchis.

Menționăm că, la începutul lunii octombrie, alți doi lideri teritoriali ai fostului partid „Șor” au fost condamnați la câte cinci ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic de către un grup criminal organizat.