
Președinta Parlamentului European va întreprinde o vizită oficială la Chișinău în perioada 6-7 noiembrie
Șefa Parlamentului European, Roberta Metsola, va efectua o vizită oficială la Chișinău în perioada 6-7 noiembrie curent și va susține un discurs în fața deputaților din Parlamentul țării noastre. Președintele Legislativului R. Moldova, Igor Grosu, a anunțat acest lucru pe 22 octombrie, în cadrul emisiunii „În CONTEXT”, de la Moldova 1.
Potrivit lui Igor Grosu, în timpul vizitei vor fi purtate discuții privind deschiderea negocierilor de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană.
„O să avem discuții și cu doamna Roberta Metsola, care pe 6 - 7 noiembrie vine la Chișinău. O vom găzdui în Parlament. Va avea, în mod sigur, și un discurs în plenul Parlamentului. Și, evident, vom discuta și aceste aspecte de deschidere a negocierilor propriu-zise”, a declarat președintele Parlamentului la Moldova 1.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Săptămâna trecută, vicepreședintele Parlamentului European, responsabil pentru relația cu R. Moldova, Victor Negrescu, a anunțat că Roberta Metsola va participa la inaugurarea Biroului Parlamentului European la Chișinău, evenimentul urmând să aibă loc în luna noiembrie.
Aceasta va fi a patra vizită oficială a președintei Parlamentului European în R. Moldova. Ultima a a avut loc la data de 1 iunie 2023, când Roberta Metsola a participat la Summitul Comunității Politice Europene, desfășurat la Bulboaca.
Roberta Metsola a mai fost în țara noastră pe 21 mai 2023, când a participat la Adunarea Națională „Moldova Europeană”, și pe 11 noiembrie 2022, la o zi după ce R. Moldova a fost vizitată de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Pe 22 septembrie, R. Moldova a încheiat procesul de screening bilateral, demarat în iulie 2024. Acesta a vizat 35 de capitole ale acquis-ului comunitar și a presupus o analiză detaliată a conformității legislației naționale cu normele UE, pas obligatoriu înaintea deschiderii negocierilor de aderare.
Ulterior, pe 5 octombrie, Victor Negrescu anunțase că 55 de eurodeputați din 19 state membre ale UE au semnat o scrisoare adresată președintelui Consiliului European, António Costa, prin care solicită „deschiderea imediată” a negocierilor de aderare pe capitole cu R. Moldova.
Anterior, președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că Uniunea Europeană va deschide procedura de preaderare a R. Moldova după alegerile parlamentare din 28 septembrie.