Premierul Ungariei ar fi trimis o scrisoare secretă liderilor UE după întâlnirea cu Putin
Premierul ungar, Viktor Orbán, ar fi trimis o scrisoare secretă președintelui Consiliului European, Charles Michel, și liderilor UE, după vizita sa la Moscova. Potrivit presei ucrainene, în scrisoarea menționată, Orban ar fi făcut un „rezumat” al discuțiilor pe care le-a avut cu Vladimir Putin.
Scrisoarea a fi fost scrisă în data de 5 iulie și trimisă din Azerbaidjan, unde Viktor Orbán a ajuns după vizita la Moscova, scriu Ukrainska Pravda și Sistema, un proiect de jurnalism de investigație, care au văzut documentul.
În scrisoare, premierul ungar insistă asupra faptului că „nu a prezentat nicio propunere și nu a exprimat nicio opinie în numele Consiliului European sau al UE” în timpul vizitei la Moscova și că orice afirmații contrare sunt „nefondate”.
În legătură cu discuția pe care a avut-o cu Putin, Viktor Orbán a transmis că atitudinea liderului de la Kremlin față de situația de pe front „diferă semnificativ de înțelegerea președintelui Zelenski”.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
În scrisoare se mai precizează că Putin este pregătit să ia în considerare o posibilă încetare a focului și chiar să facă „schimb de opinii” cu privire la așa-numita propunere de pace înaintată de China și Brazilia. Această „propunere” prevede „discuții de pace” între Ucraina și Rusia și nu face nicio referire la necesitatea de a restabili integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei, se precizează în scrisoarea semnată de Orban, potrivit surselor citate.
În continuarea documentului, Orbán a repetat argumentele sale potrivit cărora „Europa are nevoie de pace” pentru prosperitate economică și că șansele de pace sunt în scădere, „deoarece canalele diplomatice sunt blocate și nu există un dialog direct între părți”, mai scrie Ukrainska Pravda.
În final, Orbán consideră că Statele Unite nu vor putea da dovadă de „leadership politic” pe această temă în următoarele luni din cauza alegerilor prezidențiale din noiembrie, astfel încât este necesar să se ia în considerare lansarea unei „inițiative europene” în spiritul „autonomiei strategice”.