Premierul Slovaciei va merge luni la Moscova pentru a negocia cu Putin livrarea gazelor rusești din 1 ianuarie

Premierul Slovaciei va merge luni la Moscova pentru a negocia cu Putin livrarea gazelor rusești din 1 ianuarie
Sursa foto: Kremlin.ru

Președintele Slovaciei, Aleksandar Vucic, a anunțat că prim-ministrul slovac Robert Fico se va întâlni cu președintele rus, Vladimir Putin, pentru a negocia despre livrările de gaze naturale după 1 ianuarie, când expiră contractul de tranzit prin Ucraina. Vizita lui Robert Fico la Moscova va avea loc luni, pe 23 decembrie, scriu Meduza și DW, citând presa din Slovacia.

Slovacia este în cea mai dificilă situație. După cum am aflat neoficial, luni, Fico va merge să se întâlnească cu Putin în calitate de lider al unei țări din UE - nu trebuie să spun ce fel de reacție va întâmpina acest lucru din partea altor lideri, iar asta face situația și mai complicată”, a declarat Vucic.

Această întâlnire are loc în contextul tensiunilor legate de refuzul Ucrainei de a prelungi contractul de tranzit al gazului rusesc, iar Slovacia caută soluții pentru menținerea livrărilor de gaze din Rusia.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Anterior, Ungaria și Slovacia au criticat decizia Kievului de a nu prelungi contractul de tranzit de gaze cu Gazprom. Potrivit Reuters, cele două țări s-au plâns că se vor lovi de dificultăți de aprovizionare după 31 decembrie, neavând alternative imediate de a înlocui complet gazul rusesc.

La sfârșitul lunii noiembrie, o delegație din R. Moldova, în frunte cu ministrul Energiei de atunci, Victor Parlicov, a vizitat Rusia, pentru a negocia cu Gazprom despre livrările de gaze naturale către R. Moldova din 1 ianuarie 2025, când expiră contractul de tranzit prin Ucraina. Atunci, Parlicov a anunțat că situația privind livrările de gaze naturale pentru malul stâng, în cazul lipsei tranzitului, „este incertă”.

Ministrul Energiei spunea atunci că partea rusă le-a solicitat reprezentanților Chișinăului să convingă partea ucraineană să mențină tranzitul. R. Moldova ar fi discutat cu Ucraina despre acest lucru anterior și Parlicov credea că tranzitul gazelor prin țara vecină „ar putea fi menținut”. Peste câteva zile, Victor Parlicov a fost eliberat din funcția de ministru al Energiei.