Premierul Serbiei a demisionat, pe fondul protestelor anticorupție. Milos Vucevic: „Decizia este irevocabilă”

Premierul Serbiei a demisionat, pe fondul protestelor anticorupție. Milos Vucevic: „Decizia este irevocabilă”
Sursa foto: Profimedia Images

Premierul sârb Milos Vucevic a demisionat marți, după aproape trei luni de proteste studenţeşti împotriva guvernului. Manifestațiile antiguvernamentale au luat naștere în urma prăbușirii, anul trecut, a unei porţiuni din acoperişul gării din Novi Sad în care şi-au pierdut viaţa 15 oameni, relatează Reuters.

„Decizia mea irevocabilă este de a demisiona din postul de prim-ministru", a declarat Vucevic, care ocupa această funcţie din mai 2024.
„Pentru ca tensiunea în societate să nu mai continue să crească, am luat această decizie. Fără îndoială, sunt mândru de tot ce am făcut”, a declarat Vucevic într-o conferinţă de presă la care nu s-au adresat întrebări.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Ministrul construcțiilor, transporturilor și infrastructurii și ministrul comerțului au demisionat deja din cauza incidentului, dar asta nu a reușit să oprească protestele.

Prăbuşirea parţială a unui acoperiş de beton de la gara din Novi Sad, al doilea oraş ca mărime din Serbia, pe 1 noiembrie, soldată cu moartea a 15 persoane, a declanşat cea mai mare mişcare de protest din ultimii ani din Serbia. Protestatarii văd accidentul ca fiind efectul corupţiei, în condiţiile în care gara tocmai fusese restaurată.

Tragedie în Serbia. Cel puțin opt persoane au murit după ce acoperișul unei gări feroviare s-a prăbușit parțial
Cel puțin opt persoane au decedat după ce o acoperișul unei gări feroviare din Serbia s-a prăbușit parțial. Tragedia s-a produs în amiaza zilei de vineri, 1 noiembrie, în orașul Novi Sad. Potrivit postului public de radio și televiziune din Serbia, s-a prăbușit copertina din beton, construită acum…