Postul public de televiziune, modernizat cu sprijinul Japoniei. Tokyo va oferi un grant de peste un milion de euro
Echipamentele de producție a programelor de televiziune de la compania Teleradio-Moldova (TRM) vor fi modernizate cu sprijinul Japoniei. Executivul a aprobat astăzi proiectul care prevede inițierea negocierilor cu Guvernul de la Tokyo.
Proiectul va fi realizat prin intermediul unui grant nerambursabil în valoare de aproximativ 192 de milioane de yeni japonezi - echivalentul circa 21 de milioane de lei sau peste un milion de euro. Banii vor fi gestionați de Agenția Japoneză de Cooperare Internațională (JICA).
Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a explicat că investiția va permite înlocuirea tehnicii învechite ale Teleradio-Moldova cu echipamente moderne, necesară pentru îmbunătățirea calității programelor TV și sprijinirea dezvoltării profesionale a angajaților.
Potrivit Teleradio-Moldova, grantul va viza în special dotarea postului public Moldova 2 și a studioului muzical în care activează Orchestra Simfonică Națională a TRM.

