Pompierii detașați în Grecia au intervenit în prima lor misiune din acest an

Pompierii moldoveni, detașați în Grecia, au participat astăzi la prima lor misiune din acest an. Aceștia au intervenit cu patru autospeciale pentru a stinge un incendiu de pădure izbucnit în apropierea orașului Patras.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), flăcările au cuprins o suprafață de 600 de hectare.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
„Misiunea a avut loc în condiții dificile, specifice incendiilor de vegetație. În urma eforturilor comune ale echipelor de pompieri eleni și ale salvatorilor din R. Moldova, incendiul a fost lichidat și nu a obținut răspândire”, transmite IGSU.
Amintim că, în perioada 14 iulie – 1 august, 22 de angajați ai IGSU și șase unități de tehnică specializată participă la misiuni de monitorizare, patrulare și stingere a incendiilor de pădure pe teritoriul Greciei. Acțiunea face parte din Programul European de Prepoziționare a Echipelor de Stingere a Incendiilor de Pădure.

Este a treia oară când echipa de pompieri specializată din cadrul IGSU participă la misiuni de lichidare a incendiilor de pădure în Grecia și a doua oară când o face în calitate de membru deplin al Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
Anul trecut, în perioada 16 iulie - 15 august, 40 de pompieri moldoveni au participat la același program, în regiunea NEA Makri. Timp de aproape o lună, echipa IGSU a intervenit pentru stingerea a opt incendii de proporții și a efectuat 19 misiuni de patrulare a zonelor cu risc de izbucnire a focarelor de ardere, salvând trei vieți omenești.