Polonia restricționează mișcările diplomaților ruși pe teritoriul său

Polonia restricționează mișcările diplomaților ruși pe teritoriul său
Sursa foto: AP/Michal Dyjuk

Polonia va introduce restricții asupra mișcărilor diplomaților ruși pe teritoriul său din cauza implicării Moscovei în ceea ce guvernul de la Varșovia consideră că este un război hibrid purtat împotriva Uniunii Europene, a anunțat luni ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski, citat de Reuters.

Relațiile dintre Polonia și Rusia s-au deteriorat dramatic după începerea invaziei rusești din Ucraina, în februarie 2022. Acum, Varșovia acuză Moscova de spionaj și sabotaj.

„Acestea sunt decizii luate la nivel național, dar avem dovezi că statul rus este implicat în autorizarea unor acțiuni de sabotaj și împotriva țării noastre. Sperăm că Federația Rusă va trata aceasta ca un avertisment foarte serios”, a declarat luni Radoslaw Sikorski la Bruxelles, unde a participat la reuniunea miniștrilor de externe din țările membre ale UE.

Ambasada rusă de la Varșovia nu a dorit să comenteze informațiile, afirmând că nu a fost înștiințată oficial cu privire la măsurile pe care guvernul polonez intenționează să le ia, scrie Reuters.

Ministrul Radoslaw Sikorski a spus că ambasada rusă va primi în curând o notă diplomatică pe acest subiect și că restricțiile se vor aplica tuturor angajaților ambasadelor și consulatelor rusești. O excepție va fi făcută doar pentru ambasadorul Rusiei la Varșovia.

Celorlalți angajați ai reprezentanțelor diplomatice rusești le va fi permis să călătorească doar în provincia în care se află reprezentanța la care lucrează.