Polițiștii au reținut doi suspecți în cazul cățelului căruia i-au fost retezate toate lăbuțele și coada

Poliția a reținut doi bărbați bănuiți de faptul că au maltratat cu deosebită cruzime cățelul din raionul Hîncești, găsit cu coada și toate lăbuțele retezate. Suspecții în vârstă de 40 și 42 de ani sunt originari din Hîncești.
„În urma imaginilor apărute în spațiul public în data de 6 iunie, în care persoane necunoscute au aplicat acte de violență asupra unui câine, ulterior animalul fiind aruncat într-un tomberon de gunoi, polițiștii din Hîncești s-au autosesizat și au inițiat o cauză penală. Ca urmare a acțiunilor întreprinse, suspecții au fost identificați și reținuți”, precizează Inspectoratul General al Poliției (IGP).
Bănuiții sunt cercetați penal pentru cruzime față de animale. Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă amendă de la 37.500 la 67.500 de lei, între 180 și 240 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau până la trei ani de închisoare.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
„Poliția condamnă ferm orice act de cruzime față de animale și reiterează angajamentul de a interveni prompt în toate în cazurile în care sunt semnalate asemenea fapte”, a transmis IGP.
Oamenii legii îndeamnă cetățenii să nu rămână indiferenți în fața maltratării animalelor și să sesizeze imediat autoritățile competente în cazul în care sunt martorii unor astfel de acțiuni.
Amintim că patrupedul fără lăbuțe și codiță a fost găsit acum câteva zile în raionul Hîncești. Animăluțul a fost adoptat și se află în prezent la o clinică veterinară din capitală, urmând să parcurgă un tratament îndelungat și costisitor.
