
Podul peste râul Răuțel va fi reparat capital. Lucrările vor costa aproape 19 milioane de lei
Podul de peste râul Răuțel, din localitatea cu aceeași denumire din raionul Fălești, va fi reparat capital, pentru a asigura condiții de deplasare în siguranță și confort pentru cei peste 4.000 de locuitori. Administrația Națională a Drumurilor (AND) a anunțat astăzi, 10 octombrie, inițierea procedurii de achiziție publică pentru lucrările de reparație.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor sau a cererilor de participare este 30 octombrie 2025, ora 10:00. Valoarea totală estimată a contractului este de 18.968.360 de lei (fără TVA), iar durata de execuție este stabilită pentru perioada 17 noiembrie 2025 – 31 august 2026.
Podul existent, amplasat pe drumul public național G54 R16-Răuțel–Pompa–Glijeni–Catranic–R16, km 1,73, a fost construit din beton armat și are o lungime totală de peste 57 m și 5 deschideri, a câte 11,36 m fiecare. Starea tehnică a acestuia este nesatisfăcătoare, ceea ce impune necesitate construcției unui pod nou.
În cadrul proiectului vor fi realizate lucrări complexe care includ execuția infrastructurii și suprastructurii, construcția căii podului, precum și racordarea acestuia la infrastructura existentă. De asemenea, vor fi efectuate lucrări de hidroizolare, montare a grinzilor și rosturilor de dilatație, terasamente pentru rampele de acces, protejarea taluzurilor și altele.
Podul care urmează a fi construit va avea trei deschideri, cu lungimea de 15 m fiecare, o parte carosabilă pentru două benzi de circulație, precum și două trotuare pentru circulația pietonilor.





Sursa foto: andsa.md