marți, 07 octombrie, 2025
  • USD
  • EUR
Peste 50 de eurodeputați au cerut deschiderea imediată a negocierilor de aderare pe capitole cu R. Moldova
Clădirea Guvernului R. Moldova. Sursa foto: Daria Slobodcicova / NewsMaker

Peste 50 de eurodeputați au cerut deschiderea imediată a negocierilor de aderare pe capitole cu R. Moldova

Cincizeci și cinci de eurodeputați din 19 state membre ale UE au semnat o scrisoare adresată președintelui Consiliului European, António Costa, prin care solicită „deschiderea imediată” a negocierilor de aderare pe capitole cu R. Moldova. Cu un anunț în acest sens a venit ieri vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, care este și inițiatorul acțiunii.

„Este un semnal politic puternic: Parlamentul European susține fără rezerve viitorul european al Republicii Moldova, recunoaște reformele realizate și cere ca opțiunea cetățenilor moldoveni, exprimată prin rezultatul alegerilor parlamentare, să fie valorificată și respectată”, a scris Victor Negrescu într-o postare publicată pe Facebook.

Potrivit lui Negrescu, inițiativa are sprijinul „unor lideri importanți ai Parlamentului European” și demonstrează unitatea și solidaritatea Europei cu Republica Moldova într-un moment decisiv pentru întreaga regiune.

„Demersul nu menționează nimic despre decuplare, concentrându-se pe sprijinul care trebuie acordat eforturilor realizate de R. Moldova. Uniunea Europeană trebuie să acționeze acum pentru a demonstra susținerea sa pentru democrația, reziliența și ambițiile europene ale cetățenilor din R. Moldova”, a conchis vicepreședintele Parlamentului European.

Anunțul lui Victor Negrescu a venit la o săptămână după alegerile parlamentare din R. Moldova. Conform rezultatelor finale, partidul de guvernământ a câștigat majoritate parlamentară simplă, obținând 55 de mandate de deputat.

Pe 22 septembrie, R. Moldova a încheiat procesul de screening bilateral, demarat în iulie 2024. Acesta a vizat 35 de capitole ale acquis-ului comunitar și a presupus o analiză detaliată a conformității legislației naționale cu normele UE, pas obligatoriu înaintea deschiderii negocierilor de aderare.

În prezent, autoritățile de la Chișinău așteaptă o decizie favorabilă din partea Consiliului UE privind deschiderea oficială a negocierilor de aderare la UE.

Anterior, președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că Uniunea Europeană va deschide procedura de preaderare a R. Moldova după alegerile parlamentare din această toamnă.

Parlamentul European a adoptat rezoluția prin care solicită accelerarea procesului de aderare a R. Moldova la UE
Plenul Parlamentului European a adoptat cu puțin timp în urmă rezoluția prin care își exprimă sprijinul pentru parcursul european al R. Moldova în fața amenințărilor hibride și a interferențelor din partea Rusiei. Cu un anunț în acest sens a venit europarlamentarul român Siegfried Mureșan, care este și unul dintre co-autorii
R. Moldova îndeamnă UE să înceapă negocierile de aderare până la alegerile parlamentare din toamnă
R. Moldova dorește să înceapă negocierile de aderare cu Uniunea Europeană înainte de alegerile din septembrie, pentru a contracara dezinformarea rusească din țară cu privire la UE. Viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, le-a spus acest lucru jurnaliștilor de la Reuters. „Avem încredere deplină că statele membre vor găsi o
Liderii europeni au invitat Consiliul UE să treacă la următoarea etapă în procesul de aderare a R. Moldova
Consiliul European, format din liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, a invitat oficial Consiliul UE să treacă la următoarea etapă în procesul de negocieri privind aderarea R. Moldova. În concluziile adoptate la Summitul Consiliului European de ieri, 26 iunie, se subliniază că țara noastră este gata de