Peste 450 de salvatori și pompieri au fost la datorie în ziua de Crăciun pe stil nou

Peste 450 de salvatori și pompieri au fost la datorie în ziua de Crăciun pe stil nou
Sursa foto: dse.md

Pentru siguranța cetățenilor, peste 450 de salvatori și pompieri, cu 140 de unități de tehnică specializată, au fost la datorie în ziua de Crăciun pe stil nou, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Astfel, în ultimele 24 de ore, angajații IGSU au intervenit în 21 de situații de risc, dintre care două incendii, înregistrate în raionul Briceni. Din fericire, nu au fost raportate victime.

Potrivit unui comunicat al IGSU, primul caz a avut loc în satul Slobozia - Șirăuți. Aici, pompierii IGSU au intervenit pentru a stinge focul, care a distrus o cameră dintr-o casă de locuit.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

De asemenea, pompierii au fost solicitați pentru a lichida arderea care a afectat parțial mai multe bunuri materiale depozitate într-o încăpere a unui magazin cu piese auto din orașul Briceni, pe strada Independenței 4. În ambele cazuri, victime nu au fost raportate.

Potrivit IGSU, în ziua de Crăciun pe stil nou, nu au fost raportate incendii majore și victime.