Referendumul privind aderarea la UE poate fi declarat valid. Peste 40% dintre alegători au participat la scrutin

Referendumul privind aderarea la UE poate fi declarat valid. Peste 40% dintre alegători au participat la scrutin
Sursa foto: nyt.com

ACTUALIZARE (19:00) // Referendumul pentru modificarea Constituției, prin care aderarea țării noastre la UE să fie declarată obiectiv strategic poate fi considerat valid, anunță reprezentanții Comisiei Electorale Centrale.

Datele anunțate de CEC arată că, până la 18:00, din cei 1.352.472 de alegători care s-au prezentat la secțiile de votare, 1.228.650 au participat la referendumul republican constituțional, ceea ce constituia rata de participare de 42,44%.

În conformitate cu prevederile Codului electoral, atât alegerile prezidențiale, cât și referendumul republican constituțional pot fi declarate valabile dacă la ele au participat cel puțin de 1/3 din numărul de alegători înscriși în listele electorale.

ACTUALIZARE (14:46) Alegerile prezidențiale pot fi declarate valabile. Până la această oră, la secțiile de votare din R. Moldova s-au prezentat peste o treime din numărul total al alegătorilor înscriși pe listele electorale, ceea reprezintă pragul minim.

Potrivit Promolex, în cazul organizării turului doi de scrutin, pentru ca alegerile să fie considerate valabile trebuie să participe cel puțin 1/5 din numărul de persoane înscrise în listele electorale.

În ceea ce privește referendumul constituțional, condițiile de validare sunt similare. Referendumul va fi considerat valabil dacă participă cel puțin o treime din alegătorii înscriși pe listele electorale.

În plus, pentru ca rezultatul referendumului să fie adoptat, opțiunea „Da” trebuie să obțină majoritatea voturilor exprimate. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, referendumul nu va produce efecte juridice.

ACTUALIZARE (13:39) Până în prezent, circa 813 mii de moldoveni s-au prezentat la secțiile de votare. Potrivit datelor furnizate în timp real pe portalul pv.cec.md, în jur de 813.305 de cetățeni au votat, inclusiv aproximativ 86.069 din diasporă.

Conform datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC) la ora 13:00, până la ora 12:00, la cele 30 de secții de votare deschise pentru cetățenii cu drept de vot din stânga Nistrului s-au prezentat peste 6.600 de alegători. Până la ora 13:00 erau operaționale toate secțiile de votare din Europa și Asia, iar către ora 14:00 se vor deschide alte 22 de secții de votare din SUA și Canada.

Conform Poliției, până la ora 12:45 au fost documentate circa 34 de incidente electorale - șapte cazuri de fotografiere a buletinului de vot, două cazuri de deteriorare a buletinului, trei cazuri de corupere a alegătorilor, șase cazuri de agitație electorală, trei cazuri de afișaj electoral, două cazuri de transportare organizată a alegătorilor, un caz de prezență a mai multor persoane în cabina de vot și alte zece incidente (alegători în stare de ebrietate la secțiile de votare, acte de huliganism, conflicte etc.).

ȘTIREA INIȚIALĂ (10:47) Peste 300 de mii de cetățeni ai R. Moldova și-au exercitat dreptul la vot în primele patru ore de scrutin, ceea ce reprezintă o rată de circa 12%, potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale (CEC).

În secțiile de votare organizate în afara țării au votat circa 30 mii de alegători. În cele 30 de secții de votare constituite pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului au votat aproape patru mii de alegători.

Cât privește participarea alegătorilor la referendum, potrivit CEC, până la ora 9:00, la referendum au participat 72.364 alegători, ceea ce reprezintă 2,66% din numărul alegătorilor incluși pe listele electorale.

În cursa pentru funcția de președinte sunt înscriși 11 candidați: Alexandr Stoianoglo, Maia Sandu, Renato Usatîi, Vasile Tarlev, Irina Vlah, Ion Chicu, Andrei Năstase, Octavian Țîcu, Victoria Furtună, Natalia Morari și Tudor Ulianovschi.

Pentru a câștiga din primul tur, unul dintre ei trebuie să obțină mai mult de 50% din voturi. În cazul în care niciunul dintre candidați nu obține acest număr de voturi, va fi organizat al doilea tur de scrutin.

Cetățenii pot să voteze și la referendumul pentru modificarea Constituției, prin care aderarea țării noastre la UE să fie declarată obiectiv strategic.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Secțiile de votare se vor închide la ora 21.00. Pentru ca alegerile să fie considerate valabile, la urne trebuie să se prezinte cel puțin o treime din numărul total al alegătorilor înscriși pe listele electorale. În cazul organizării turul doi de scrutin, trebuie să participe cel puțin 1/5 din numărul de persoane înscrise în listele electorale.

În ceea ce privește referendumul constituțional, condițiile de validare sunt similare. Referendumul va fi considerat valabil dacă participă cel puțin o treime din alegătorii înscriși pe listele electorale.