Peste 130 de persoane, premiate pentru note de „9” și „10” la Marea Dictare Națională
O sută treizeci și unu de participanți la cea de-a patra ediție a Marii Dictări Naționale au obținut note de „9” și „10”. Dintre aceștia, 26 au luat nota maximă, iar 105 au fost notați cu „9”. Persoanele care s-au remarcat au fost premiate în cadrul unei ceremonii organizate pe 11 octombrie, la Teatrul Republican „Luceafărul” din Chișinău.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), cei 26 de participanți care au obținut nota maximă sunt: Mircea Cojocaru, Amalia Bulban, Patricia Lungu, Tatiana Lungu, Marcela Ozhan, Carolina Știrbu, Adelina Pasat, Antonina Druc, Cristina Roșca, Svetlana Ilașco, Nina Moraru, Anastasia Durnea, Ana Cazacliu, Victoria Păsat, Anastasia Suslov, Polina Pleșca, Petru Alexandru Tătaru, Angelica Tonu, Alina Pisica, Tatiana Popa, Daniela Diacenco-Mosanu, Olga Rebeja, Taisia Haritonova, Nadejda Gherb, Olga Balan și Mia Zamă.





Sursa foto: Ministerul Educației și Cercetării / Facebook
Participanții care au luat nota „10” au primit câte un abonament pentru activități sportive, un set de cărți, un voucher în valoare de 1.000 de lei pentru procurarea cărților, o baterie externă și o invitație pentru două persoane la Teatrul Republican „Luceafărul”.
Cei care au obținut nota „9” au fost recompensați cu câte un voucher de 100 de lei pentru cărți, o baterie externă și o invitație pentru două persoane la teatru.
Ceremonia a inclus și spectacolul „Testamentul”, de Gheorghe Urschi, din care a fost selectat fragmentul adaptat pentru dictarea din acest an.
„Evenimentul din anul curent s-a desfășurat într-un an cu o semnificație aparte pentru R. Moldova, care a marcat 35 de ani de la proclamarea Independenței. Participarea a mii de oameni a reconfirmat interesul pentru limba română și pentru o inițiativă care încurajează învățarea la orice vârstă”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Marea Dictare Națională este organizată pe 31 august, de Ziua Limbii Române, începând cu anul 2023. Prima ediție a întrunit 450 de participanți, a doua - peste 1.700, a treia - peste 2.000, iar a patra - aproape 3.500 de persoane la Chișinău și în 16 raioane ale țării.
În premieră, la dictarea din acest an au participat persoane cu deficiențe de vedere, pentru care MEC a asigurat spațiul și materialele adaptate necesare.