Peste 120 de hectare de teren, nimicite de flăcări în ultimele 24 de ore. Avertismentul pompierilor

Peste 120 de hectare de teren, nimicite de flăcări în ultimele 24 de ore. Avertismentul pompierilor
Sursa foto: IGSU

Peste 120 de hectare de teren au fost nimicite de incendii, în ultimele 24 de ore. Datele au fost oferite de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), care a menționat că, în total,  au fost înregistrate 34 de intervenții ale echipelor de pompieri la lichidarea focarelor de ardere a vegetației uscate și a terenurilor forestiere.

Incendiile de vegetație au fost înregistrate în mai multe raioane, printre care Сimișlia, Cahul, Nisporeni, Călărași, Soroca, Florești, Ștefan Vodă. Cele mai mari pagube în urma izbucnirii incendiilor de vegetație uscată au avut loc în raioanele Cahul și Florești.

Cahul

În după-amiaza zilei de luni, pompierii din sudul țării au intervenit pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o pădure și vegetația uscată la periferia orașului Cahul. Incendiul de pădure a fost lichidat la ora 19:27, iar potrivit IGSU, focul a nimicit circa 10 hectare de pădure din suprafața totală de 150 de hectare. Victime nu au fost raportate.

Tot în raionul Cahul, localitatea Trifeștii Noi, pompierii au stins 4 hectare de vegetație uscată și fâșie forestieră.

Florești

Totodată, 80 hectare de teren și vegetație uscată au fost distruse de foc în localitatea Lunga, raionul Florești. Conform datelor înregistrate, flăcările au afectat iarba uscată și se răspândea spre teritoriul aeroportului Mărculești.

Incendiul a fost lichidat la ora 20:38. În urma incendiului, în total au ars 80 hectare de vegetație uscată dintre care 40 hectare pe teritoriul aeroportului și 5 hectare de gunoi.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Potrivit avertizării emise de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, până la data de 22 iulie, din cauza temperaturilor ridicate și a lipsei precipitaților, pe arii extinse se va menține pericol excepțional de incendiu (clasa V) cu caracter natural.

În acest context, IGSU avertizează populația despre riscul producerii incendiilor forestiere și de vegetație uscată pe arii extinse. Izbucnirea acestora poate provoca pagube materiale semnificative mediului înconjurător, sectorului locativ și pot prezenta un risc eminent pentru sănătate și viața oamenilor.

În condiții de temperaturi ridicate și umiditate redusă, riscul producerii incendiilor de vegetație este mai mare. Astfel, în vederea prevenirii incendiilor de vegetație și celor forestiere care pot afecta suprafețe extinse, cetățenii sunt rugați să evite utilizarea focului deschis, în preajma lanurilor, spațiilor forestiere și locurilor de agrement.

Cetățenii sunt îndemnați să nu dea foc vegetației uscate, miriștii sau gunoiului menajer pentru curățarea terenurilor și gospodăriilor. Totodată, oamenii sunt rugați să nu arunce mucuri de țigară, chibrituri sau alte obiecte aprinse pe suprafețe în preajma spațiilor forestiere.

În timpul aflării în spații forestiere, persoanele sunt îndemnate de salvatori să stingă rugurile și grătarele la plecare, dar şi să nu lase nesupravegheate sursele de foc deschis.

Maturii sunt îndemnați să acorde atenție maximă copiilor și să nu le permită jocul cu focul pentru evitarea producerii incendiilor. În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.