Pericol pe drumurile din țară: Peste 1.200 de șoferi au fost sancționați pentru depășirea limitei de viteză
În acest weekend, peste 2.300 de șoferi au fost trași pe dreapta, după ce au încălcat prevederile Regulamentului circulației rutiere. Mai mult de jumătate dintre aceștia, 1.219 la număr, au depășit limita de viteză stabilită pe sectorul de drum.
Potrivit precizărilor Poliției, alți 53 de conducători auto au fost înlăturați de la volan, fiind depistați în stare de ebrietate - majoritatea, în stare de ebrietate cu grad avansat.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Totodată, 104 șoferi au fost amendați pentru necuplarea centurii de siguranță și purtarea convorbirilor telefonice, iar 293 - pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră.
Șaizeci de șoferi au fost sancționați de inspectorii de patrulare pentru că nu au cedat trecerea legală pietonilor și alți 323 pentru că au oprit mijlocul de transport în locuri interzise.
În total, polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) au intervenit în 154 de cazuri, apeluri parvenite la numărul unic 112.