Percheziții la Regia Transport Electric Chișinău, într-un dosar de fraudare a achizițiilor publice. Detalii de la CNA
Mai multe percheziții au fost autorizate în cadrul unei cauze penale, care vizează abuzul de serviciu comis de persoane publice din cadrul Întreprinderii Municipale „Regia Transport Electric” (ÎM „RTEC”). Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins în această dimineață în birourile de serviciu ale funcționarilor vizați și la domiciliile acestora, precum și la reprezentanții unor companii beneficiare a licitațiilor presupus a fi trucate.
„Potrivit materialelor urmăririi penale, persoane publice din cadrul Întreprinderii Municipale „Regia Transport Electric” ar fi fraudat mai multe licitații publice, organizate de întreprindere, în schimbul unor bunuri sau unui anumit procent din contractele atribuite, fiind cauzate astfel daune considerabile ÎM „RTEC”. Astfel, s-a stabilit că persoanele publice din cadrul RTEC, prin înțelegere prealabilă cu agenții economici desemnați câștigători ai unor contracte de achiziții, ar fi comis mai multe abuzuri în procesul de executare a lucrărilor contractate”, anunță CNA.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
În prezent, în cadrul urmăririi penale, sunt investigate acțiunile vice-directorului și ale contabilului-șef al ÎM „RTEC” și urmează să le fie adusă la cunoștință calitatea de bănuit. Acțiunile se desfășoară sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău.
Notă: Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.