Percheziții într-un caz de deposedare ilicită a statului de un teren, care a fost înstrăinat cu 2 milioane de euro

Percheziții într-un caz de deposedare ilicită a statului de un teren, care a fost înstrăinat cu 2 milioane de euro
Sursa foto: CNA

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție anunță că au efectuat percheziții la mai multe adrese pe un caz de escrocherie și de sustragere a documentelor dintr-o cauză civilă - acțiuni frauduloase care au condus la obținerea fictivă a dreptului de proprietate asupra unui teren din proprietatea statului, situat în  Chișinău.

Potrivit materialelor cauzei, un grup de persoane, care a deținut diferite funcții în cadrul unei fundații de copii din R. Moldova, dar și în cadrul sistemului judecătoresc, ar fi operat modificări în unele dosare civile și fișe de evidență a dosarelor, pentru a organiza deposedarea Centrului Republican pentru Copii și Tineret ARTICO de un teren cu suprafața de 0,543 ha de lângă parcul Dendrariu din Chișinău, pe care l-au înstrăinat ulterior unui agent economic la un preț de circa 2 000 000 de euro.

Astfel, în cadrul cauzei penale se investighează acțiunile a 4 persoane, participante sub aspectul escrocheriei în proporții deosebit de mari, dar și sub aspectul sustragerii de documente din instanța de judecată. În scopul acumulării materialului probator, au fost efectuate 9 percheziții în urma cărora au fost ridicate mai multe dispozitive electronice de păstrare a informațiilor”, a precizat CNA.

Persoanele în privința cărora au fost efectuate acțiunile de urmărire penală urmează a fi cercetate în stare de libertate.

În 2020, Ziarul de Gardă a scris îtr-o anchetă, că zona din imediata vecinătate a parcului „Dendrariu”, unul dintre cele mai vizitate locuri din capitală, a devenit în ultimii ani o atracție pentru companiile de construcții. Aici, în 2018, Primăria Chișinău a permis elaborarea unui proiect pentru construcția unui complex multifuncțional cu 32 de etaje. Blocul urma să devină cea mai înaltă construcție din oraș.

Terenul pe care urma să fie edificată clădirea a ajuns în proprietatea companiei de construcții, după ce a fost procurat de la o fundație care promovează interesele copiilor: Fundația pentru copii „Plein-Air”. La rândul său, Fundația pretinde că a obținut bunul imobil, evaluat la peste 2 milioane de euro, încă în 2007, în urma unei decizii judiciare.

Documentele consultate de ZdG au arătat atunci însă că hotărârea judecătorească la care fac referire reprezentanții Fundației nu ar fi una definitivă, ea fiind ulterior contestată și anulată de către alte instanțe judiciare. Aceste decizii, însă, AU DISPĂRUT din dosar, iar procurorii au pornit o cauză penală pe faptul escrocheriei, fiind investigată dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului, existând bănuiala că acesta aparține, de fapt, statului și nu putea fi înstrăinat.