Pe malul unui iaz din raionul Telenești a fost găsită o dronă de circa 2,5 metri
Pe malul unui iaz de la intrarea din satul Nucăreni, raionul Telenești, a fost depistată o dronă cu lungimea de circa 2,5 metri. Poliția a anunțat că a fost sesizată despre acest lucru de către un vânător, cu aproximativ o oră în urmă.
Potrivit oamenilor legii, zona a fost imediat izolată, iar specialiștii secției tehnico-explozive urmează să investigheze obiectul în detalii.
Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram
Ultima dronă descoperită pe teritoriul R. Moldova a fost găsită pe 29 noiembrie în raionul Sîngerei, însă despre acest lucru s-a aflat abia pe 3 decembrie. Aparatul de zbor fără pilot de tip Gerbera a fost dezasamblat și ulterior transportat de către un bărbat în comuna Pepeni.
Cetățenii care observă drone sau alte dispozitive suspecte căzute la sol sunt rugați să nu se apropie de ele, să nu le atingă și să anunțe de urgență Poliția la numărul 112.



