marți, 13 ianuarie, 2026
  • USD
  • EUR
PCRM și PSRM condamnă declarațiile Maiei Sandu despre unirea cu România
Colaj: Ziar.md

PCRM și PSRM condamnă declarațiile Maiei Sandu despre unirea cu România

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) au condamnat public declarațiile președintei Maia Sandu, potrivit cărora ar vota pentru reunirea Republicii Moldova cu România, dacă un asemenea referendum ar fi organizat.

Într-un comunicat de presă, PCRM califică poziția șefei statului drept „act de trădare de stat” și „încălcare gravă a jurământului prezidențial”. Formațiunea susține că prin aceste afirmații Maia Sandu ar promova „lichidarea statului moldovenesc” și ar încălca prevederile Constituției, care stipulează că președintele este garantul independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova.

Comuniștii afirmă că asemenea declarații nu pot fi întâlnite „în nicio altă țară”, unde autoritățile, dimpotrivă, luptă pentru consolidarea suveranității. PCRM consideră că Maia Sandu ar fi depășit cadrul constituțional al atribuțiilor sale și cere demisia acesteia, precum și tragerea sa la răspundere penală pentru „încălcarea Constituției”. Totodată, formațiunea susține că președinta „a pierdut dreptul de a se numi șef al statului” și îi solicită să renunțe la funcție.

La rândul său, liderul PSRM, Igor Dodon, a criticat declarația Maiei Sandu, afirmând că aceasta ar susține unirea cu România din motive personale. Potrivit lui Dodon, Maia Sandu ar urmări fie să devină „președinta unei noi țări românești”, fie să rămână „ultimul președinte al Republicii Moldova”, astfel încât „istoria statului moldovenesc să se încheie cu ea”.

El a mai adăugat că, în opinia sa, șefa statului nu ar respecta Constituția Republicii Moldova, deși a depus jurământul pe Legea Supremă de două ori.

Declarațiile PCRM și PSRM vin după ce președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a afirmat într-un interviu acordat jurnaliștilor britanici Rory Stewart și Alastair Campbell că ar vota pentru reunirea cu România, dacă un asemenea referendum ar fi organizat.

În același context, șefa statului a vorbit despre istoria Republicii Moldova, despre perioada renașterii naționale de la sfârșitul anilor ’80 și despre faptul că atunci exista un sprijin larg pentru ideea reunificării, chiar dacă aceasta nu a fost niciodată testată printr-un vot popular.

VIDEO/ Maia Sandu declară, în premieră, că ar vota în favoarea unirii R. Moldova cu România, dacă s-ar organiza un referendum
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat pentru prima dată în mod explicit că ar vota în favoarea unirii cu România, dacă un asemenea referendum ar fi organizat. Afirmația a fost făcută într-un interviu acordat jurnaliștilor britanici Rory Stewart și Alastair Campbell. „Dacă am avea un referendum în acest sens,

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram