Patruzeci de elevi din țară au fost premiați în cadrul Olimpiadei Republicane la Limba și literatura română

Patruzeci de elevi din țară au fost premiați în cadrul Olimpiadei Republicane la Limba și literatura română
Sursa foto: Ministerul Educației și Cercetării

Patruzeci de elevi din țară au fost premiați în cadrul Olimpiadei Republicane la Limba și literatura română. Competiția s-a desfășurat în perioada 05 – 07 martie, la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău.

La ediția din acest an a olimpiadei la română au participat 189 de elevi din întreaga țară. Cei 40 de elevi care au demonstrat excelență în cunoașterea și înțelegerea limbii și literaturii române sunt elevi ai unor instituții de învățământ din raioanele/municipiile: Bălți, Chișinău, Dondușeni, Hîncești, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Sîngerei, Strășeni, Telenești, Ungheni și UTA Găgăuzia.

Lista premianților Olimpiadei Republicane la Limba și literatura română poate fi accesată AICI.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Ministerul Educației și Cercetării precizează că elevilor claselor a IX-a și a XII-a, deținători ai diplomelor de gradul I, II și III în cadrul olimpiadelor republicane la disciplinele școlare desfășurate pe parcursul anului absolvirii, li se poate acorda nota „10” (zece), din oficiu, la probele de examen la aceeași disciplină în cadrul examenelor naționale de absolvire în învățământul general din acest an.

Olimpiada Republicană la Limba și literatura română este organizată anual de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării și se înscrie în lista celor 23 de olimpiade și concursuri republicane ce se desfășoară în perioada 14 februarie – 18 mai 2025.