Parteneriatul în domeniul de Securitate și Apărare dintre R. Moldova și UE va fi semnat marți la Bruxelles
Parteneriatul în domeniul de Securitate și Apărare dintre R. Moldova și Uniunea Europeană și Acordul privind participarea țării noastre în Programul pentru Ocupare și Inovații Sociale (EaSI), care va permite accesarea de fonduri pentru implementarea politicilor sociale, vor fi semnate marți, 21 mai, la Bruxelles.
La cea de-a opta reuniune a Consiliului de Asociere R. Moldova – Uniunea Europeană, care va avea loc marți, 21 mai, vor fi prezenți prim-ministrul Dorin Recean și viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.
Reuniunea va fi co-prezidată de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borell, și prim-ministrul țării, Dorin Recean, cu participarea Comisarului european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
La Bruxelles va fi discutată evoluția relațiilor dintre R. Moldova și Uniunea Europeană, prin prisma implementării Acordului de Asociere și a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, precum și mersul pregătirilor pentru deschiderea formală a negocierilor de aderare.
Agenda reuniunii prevede discuții despre dialogul politic și reforme, justiția, libertatea și securitatea, colaborarea și convergența în domeniul politicii externe şi de securitate, precum și cooperarea economică și sectorială, în prim-plan fiind domeniul energetic și cel al comerțului.