Parlamentul de la Chișinău renunță la grupurile de prietenie cu Rusia și Belarus. Solicitarea fracțiunii PSRM - respinsă
Comisia pentru politică externă din Parlamentul R. Moldova de legislatura a XII-a renunță la grupurile parlamentare de prietenie cu Rusia și Belarus. Cu un anunț în acest sens a venit azi vicepreședinta Legislativului, Doina Gherman, care a precizat că măsura se va aplica pe durata războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
„Credem cu tărie în necesitatea menținerii grupurilor de prietenie cu statele care respectă suveranitatea, independența și integritatea teritorială a țării, precum și demnitatea umană și libertatea. R. Moldova este o țară iubitoare de pace, care are mulți prieteni buni”, a scris Doina Gherman într-o postare publicată pe Facebook.
Acum o zi, fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) a solicitat instituirea grupurilor de prietenie cu Federația Rusă și Belarus.
„În lista grupurilor parlamentare de prietenie cu țările din străinătate propusă de majoritatea parlamentară PAS, lipsesc așa state ca Feredația Rusă și Belorusia cu care R. Moldova are relații diplomatice de decenii iar relații de prietenie de secole. Pentru prima dată in cei 34 de ani de independență se întâmplă un caz atât de rușinos (...)”, a menționat liderul fracțiunii, Igor Dodon, acuzând guvernarea de „rusofobie agresivă”.
În prezent, Parlamentul de la Chișinău are constituite grupuri de prietenie cu organele legislative din 54 de state.
