Parlamentul a aprobat demisia lui Iulian Muntean din CSM

Parlamentul a aprobat demisia lui Iulian Muntean din CSM
Sursa foto: Parlamentul R. Moldova

Legislativul a aprobat joi, 5 octombrie, încetarea mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) al lui Iulian Muntean. Proiectul de hotărâre a fost votat de 58 deputați, anunță Parlamentul.

Iulian Muntean a fost numit de Parlament în funcția de membru al CSM pe 7 septembrie curent, în urma organizării unui concurs pentru selectarea candidaților la această funcție.

Pe 26 septembrie, Iulian Muntean și-a depus cererea de demisie, după ce s-a aflat despre faptul că este cercetat penal într-un dosar pe fapte de corupție din 2018. El susține că dosarul „a fost fabricat la comanda regimului Plahotniuc”.

Pe de altă parte, Comisia Pre-Vetting, care i-a evaluat integritatea înainte de numirea la CSM, susține că „nu a fost informată despre investigații sau proceduri penale” în care acesta ar fi fost vizat.

De profesie avocat, anterior, Iulian Muntean a fost lector universitar la mai multe instituții de învățământ superior din R. Moldova – Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei etc.

Potrivit legislației, CSM este constituit din 12 membri. Șase dintre ei, care nu fac parte din rândul judecătorilor, sunt numiți de Parlament, cu votul a trei cincimi dintre deputații aleși.