Parcul IT din R. Moldova are un nou administrator. Cine a preluat funcția
Parcul IT din R. Moldova are un nou administrator. Este vorba despre Marina Bzovîi, care a preluat funcția în baza unei decizii a Guvernului.
Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED), Marina Bzovîi este licențiată în drept și masterandă în drept informațional și tehnologia informației pentru afaceri la Universitatea de Stat din R. Moldova și Universitatea Tehnică din R. Moldova. Aceasta a absolvit mai multe programe de formare profesională în IT, cum ar fi în managementul proiectelor, dar și a unui stagiu de practică în Statele Unite ale Americii.
Totodată, Bzovîi a început activitatea în 2015, deținând poziții în sectoare de prima linie în economia R. Moldova, iar în martie 2019 a fost numită în calitate de Director Executiv al Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC, fiind responsabilă de agenda sectorului IT și comunicații, dezvoltarea asociației, dar și a comunității TIC.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Marina Bzovîi a fost responsabilă și de promovarea reformelor privind interacțiunea la distanță dintre Guvern/Business și Business/Consumatori în cadrul Consiliului Economic, având rolul de vicepreședintă al Consiliului Consultativ pentru Digitalizarea Economiei – iConsiliu.
Anterior, funcția a fost deținută de Natalia Donțu. După 4 ani de activitate, aceasta a fost eliberată înainte de termen.