sâmbătă, 25 octombrie, 2025
  • USD
  • EUR
Până în 2027, R. Moldova ar putea avea o nouă structură administrativă. Bolea: „Este o reformă foarte mult cerută”
Colaj ziar.md. Sursa foto: Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale

Până în 2027, R. Moldova ar putea avea o nouă structură administrativă. Bolea: „Este o reformă foarte mult cerută”

Parlamentul R. Moldova ar urma să adopte, în anul 2026, reforma teritorial-administrativă, care ar fi „foarte mult cerută de cetățeni”. Despre acest lucru a anunțat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, candidat la funcția de deputat, în cadrul unei emisiuni. De cealaltă parte, reprezentanții autorităților locale atrag atenția că această reformă nu ar trebui să se rezume doar la reducerea numărului de primării, realizată netransparent, ci trebuie să facă parte dintr-un proces amplu de descentralizare reală.

„Parlamentul R. Moldova, în 2026, trebuie să finalizeze această reformă. Ea nu este o reformă dureroasă, este o reformă foarte mult cerută de cetățenii din R. Moldova. Este una dintre puținele reforme pe care oamenii o vor. Și dacă vorbim despre reforma raioanelor, atunci cred că toți primarii și-o doresc. Dacă vorbim despre reforma primăriilor, marea majoritate a cetățenilor și-o doresc. Din acest considerent, eu cred că acest proces va fi unul foarte amplu. Noi avem o asociație – CALM, avem aproape 900 de primari, cu toată lumea se va discuta, se va lua o decizie finală și în 2026 această reformă va fi executată”, a declarat Vladimir Bolea în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Rlive TV.

Potrivit ministrului Bolea, alegerile locale din 2027 ar trebui să se desfășoare în conformitate cu noua organizare teritorial-administrativă a R. Moldova.

Într-un comentariu pentru Agenția de Stat „Moldpres”, directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Viorel Furdui, a declarat că reforma administrativ-teritorială nu ar trebui să se rezume la o simplă reducere a numărului de primării, realizată netransparent, ci trebuie să facă parte dintr-un proces amplu de descentralizare reală.

„Ar trebui să începem cu elemente care au consens general și care nu provoacă frică sau opoziție imediată. O reformă grăbită și netransparentă poate degrada comunitățile și accelera migrația populației”, a avertizat Furdui.

Recent, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV că reforma teritorial-administrativă trebuie realizată înainte de alegerile locale din 2027, pentru a asigura o gestionare eficientă a fondurilor publice și servicii de calitate pentru cetățeni.

Potrivit oficialului, reforma presupune reorganizarea localităților în unități administrative mai mari și înlocuirea raioanelor cu 8 - 10 regiuni cu atribuții extinse. Procesul va fi implementat etapizat, prin comasări voluntare și proiecte-pilot, susține Grosu.