Palatul de Cultură din Ungheni va fi modernizat. Renovarea va începe în 2026
Municipiul Ungheni va avea un Palat de Cultură modern și eficient din punct de vedere energetic, grație proiectului „Porți pentru integrarea durabilă a culturii din Valea Prutului Mijlociu în traseele turistice europene”, finanțat de Uniunea Europeană. Lucrările de renovare vor începe în primăvara anului 2026 și ar putea finalizate spre sfârșitul anului, anunță Primăria Ungheni.
Proiectul privind modernizarea Palatului de Cultură din Ungheni a fost prezentat astăzi. Potrivit Primăriei Ungheni, deocamdată nu este clar care vor fi costurile totale pentru lucrările ce urmează a fi efectuate. Cert este faptul că ele vor depăși substanțial suma prevăzută de proiect, de 890 mii de euro.
Primarul municipiului Ungheni, Vitalie Vrabie, a dat asigurări că vor fi identificate și alte surse de finanțare, inclusiv din bugetul local, astfel ca Palatul de Cultură din Ungheni să devină cu adevărat modern.
În cadrul procesului de modernizare vor fi făcute lucrări complexe. Se va interveni și la fundație, și la acoperiș, vor fi schimbate geamuri, reabilitate scări și vor fi termoizolați pereții.

Construcția Palatului de Cultură din Ungheni, unul dintre cele mai mari ca suprafață din R. Moldova, (după Palatul Național) a început în anul 1977, fiind finalizată în 1987.
Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram