Ofițerii PCCOCS și SIS au întreprins acțiuni procesual-penale la Ministerul de Externe

Ofițerii PCCOCS și SIS au întreprins acțiuni procesual-penale la Ministerul de Externe
Imagine simbol. Sursa foto: ZdG

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și Serviciul de Informații și Securitate (SIS) au anunțat că au întreprins acțiuni procesual-penale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

„Actualmente, acestea nu au rezultat în rețineri sau atribuirea unor statute procesuale. Procurorii PCCOCS și ofițerii SIS urmează să revină cu amănunte, atunci când investigațiile vor permite”, au precizat responsabilii.

Acum o zi, bloggerul Eugen Luchianiuc a scris pe contul său că șeful Direcției Consulare al Ministerului Afacerilor Externe al Moldovei, Vasile Mircos, ar fi fost reținut de mascați.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

„Încătușat, percheziții în birou, ridicarea calculatorului de serviciu și a telefoanelor mobile. Au fost percheziții la domicilui cu ridicarea de calculatoare personale, confiscarea telefoanelor mobile ale soției. Au fost și percheziții la domiciliul părinților lui”, menționase Luchianiuc într-o postare.

Deși Eugen Luchianiuc precizase că Vasile Mircos ar fi fost plasat în arest la domicilui pînă joi, când i se va înainta învinuirea penală, conform unor surse ZdG din cadrul MAE, Mircos nu ar fi fost reținut și s-ar fi aflat miercuri la serviciu.

Deocamdată, MAE nu a comentat informațiile apărute în spațiul public.