O refugiată din Ucraina și-a transformat casa în adăpost pentru animalele de companie. Povestea Ludmilei din Oceakov

O refugiată din Ucraina și-a transformat casa în adăpost pentru animalele de companie. Povestea Ludmilei din Oceakov
Sursa foto: People in Need

Milioane de oameni au fost alungați din casele lor de războiul din țara vecină. Istoriile refugiaților sunt unice în felul lor prin experiențele și drama pe care a trăit-o fiecare persoană. Ludmila este o refugiată din Ucraina, care din primul an de război s-a stabilit cu traiul în R. Moldova, la Bălți. Femeia locuiește într-o casă bătrânească, pe care a transformat-o într-un loc de refugiu și pentru animalele de companie, câini și pisici, inclusiv câteva salvate din Ucraina.

Războiul a făcut-o pe Ludmila să părăsească Oceakovul, orășelul ei natal de pe litoralul Mării Negre, care devenise ținta atacurilor chiar din prima zi a ostilităților. Până a ajunge în R. Moldova, femeia a încercat să-și găsească un adăpost în localitățile din vecinătate, însă din cauza atacurilor frecvente a început practic să trăiască în baie, cel mai sigur loc din apartamentul pe care-l închiria. Acolo își petrecea o bună parte a zilelor, acolo mânca, acolo dormea, iar la fiecare alarmă sau explozie începea să aibă atacuri de panică.

Acesta a fost punctul culminant, în care soțul a convins-o pe femeie să plece din țară la fiica și nepoții ei, care între timp s-au stabilit cu traiul în R. Moldova. Plecând de acasă, Ludmila nu a putut lăsa în voia sorții nici prietenii săi patrupezi: patru pisici și doi câini. Aceștia și-au acompaniat stăpâna în călătoria spre necunoscut.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

La Bălți, Ludmila s-a stabilit într-o casă bătrânească, care i-a fost oferită de către prietenii fiicei sale. Femeia locuiește în condiții foarte modeste. Cu toate acestea, aceasta a reușit să creeze un loc de refugiu și pentru alții. În noua ei casă, pe lângă animalele de companie salvate din Ucraina, și-au găsit adăpost alte patru pisici din stradă. Femeia spune că nu poate să abandoneze sau să alunge aceste animale, de aceea este gata să împartă cu ele venitul modest pe care-l are, uneori chiar renunțând la propriile necesități în favoarea patrupezilor.

Iarna trecută, Ludmila a beneficiat de un suport financiar din partea UE pentru a face față cheltuielilor mari pentru alimente și servicii comunale. Ajutorul i-a fost oferit prin intermediul organizației People in Need, în cadrul programului de asistență pentru refugiații ucraineni și gospodării moldovenești, care găzduiesc persoanele refugiate din țara vecină.

„Acest ajutor a fost ca un semn de sus. Iarna au fost multe cheltuieli, veneau facturi pentru servicii comunale... Mi se terminase deja toate rezervele, absolut totul s-a terminat... Și atunci când deja eram în prag de disperare, am primit această asistență”, spune Ludmila.

Ludmila spune că foarte mult a obosit să ducă o viață de refugiat și că visul ei cel mare e să se întoarcă cât mai repede acasă, când se va termina războiul. Ucraineanca menționează că anume la baștină s-ar simți cel mai bine, chiar dacă casa ei a fost parțial ruinată în urma unui atac chiar în noaptea de revelion.

People in Need (PIN) este o organizație neguvernamentală cehă care oferă ajutor de urgență și asistență pentru dezvoltare, activând în același timp pentru apărarea drepturilor omului și a libertății democratice.

Una dintre acțiunile recente realizate de People in Need Moldova și dedicate asistenței refugiaților ucraineni și gospodăriilor moldovenești care îi găzduiesc, este programul de acordarea ajutorului financiar unic în valoare de 200 de euro (aproximativ 3900 lei) pentru achitarea serviciilor comunale. Programul este finanțat de Uniunea Europeană ca răspuns umanitar multisectorial refugiaților ucraineni și gospodăriilor vulnerabile din R. Moldova.