
O femeie din UTA Găgăuzia a fost omorâtă și aruncată într-o groapă de gunoi. Presupusul ucigaș este soțul victimei
Corpul neînsuflețit al unei femei a fost depistat pe teritoriul unei gropi de gunoi de lângă satul Chiriet-Lunga, din municipiul Comrat. Victima, dată dispărută pe 26 septembrie, ar fi fost ucisă de către soțul său, care a fost reținut pentru 72 de ore. Cazul a fost raportat de PulsMedia.MD pe surse, informația fiind ulterior confirmată pentru ziar.md de către ofițera de presă a Inspectoratului General al Poliției (IGP), Mariana Bețivu.
Potrivit Marianei Bețivu, sâmbătă, 11 octombrie, Inspectoratul de Poliție Ceadîr-Lunga a fost sesizat despre descoperirea unui cadavru neidentificat la marginea localității Chiriet-Lunga. Victima s-a dovedit a fi o femeie în vârstă de 46 de ani din aceeași localitate, care a fost dată dispărută pe 26 septembrie.
„În urma măsurilor operative de investigație, s-a stabilit că soțul victimei, un bărbat de 50 de ani, ar fi agresat-o în timpul unui conflict, aplicându-i o lovitură cu un obiect dur în regiunea capului. În urma loviturii, femeia ar fi decedat pe loc. Ulterior, bărbatul ar fi aruncat cadavrul lângă o gunoiște din sat”, a precizat ofițera de presă a IGP pentru ziar.md.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor intenționat, iar bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore.
Conform surselor PulsMedia.MD din teritoriu, bărbatul ar fi recunoscut comiterea crimei și ar fi declarat în cadrul audierilor că și-ar fi omorât soția din cauza geloziei, dar și a unei presupuse infidelități.
Coaliția Națională „Viață fără Violență” a condamnat crima, calificând-o drept „un eșec al legislației”.