O dronă a căzut într-un sat din Căușeni. Poliția anunță că intervin toate serviciile specializate
O dronă a căzut în adiacentul satului Fîrlădeni, raionul Căușeni. Aparatul de zbor a fost depistat astăzi, 10 noiembrie. Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță că accesul cetățenilor în zonă a fost restricționat, ia toate serviciile specializate se află la fața locului.
„Astăzi, în jurul orei 10:00, polițiștii din Căușeni au fost sesizați de un locuitor al satului Fîrlădeni despre prezența unei drone în adiacentul localității. Informațiile au fost comunicate imediat autorităților competente”, a anunțat Poliția cu puțin timp în urmă.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Specialiștii din cadrul secției tehnico-explozive a Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP urmează să investigheze aparatul de zbor. Oamenii legii au precizat că vor reveni ulterior cu detalii.
Anterior, Forțele Armate ale Ucrainei au anunțat că zece drone lansate de Federația Rusă în această noapte au părăsit spațiul aerian al Ucrainei, îndreptându-se spre R. Moldova, Belarus și Rusia.