luni, 27 octombrie, 2025
  • USD
  • EUR
O avocată a fost reținută după ce ar fi încercat să introducă substanțe narcotice în penitenciarul din Bălți
Captură de ecran. Sursa: ANP

O avocată a fost reținută după ce ar fi încercat să introducă substanțe narcotice în penitenciarul din Bălți

O avocată din municipiul Bălți a fost reținută pentru trafic și transmiterea substanțelor interzise în penitenciar. Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), reținerea a fost efectuată de către ofițerii Direcției investigații „Nord” a Inspectoratului Național Investigații (INI) și procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în baza informațiilor operative oferite de angajații Penitenciarului nr. 11 - Bălți.

Femeia în vârstă de 54 de ani a fost prinsă chiar în sala de întrevederi cu clientul său, un bărbat de 34 de ani aflat în detenție.

„În timpul controlului, asupra deținutului a fost găsită o seringă din plastic ce conținea 43 de jumătăți de pastile albe, inscripționate „B8”, despre care se presupune că ar fi substanțe psihotrope de tip Subutex”, a precizat ANP.

Ulterior, în celula deținutului, au fost depistate și ridicate un telefon mobil și mai multe cartele SIM, iar la domiciliul avocatei - un dispozitiv pentru consum de droguri, cartele SIM și stickuri de memorie.

Avocata a fost reținută pentru 72 de ore și este cercetată penal pentru circulația ilegală a drogurilor. Conform legislației în vigoare, fapta se pedepsește cu între șapte și 15 ani de închisoare.