miercuri, 18 martie, 2026
  • USD
  • EUR
O altă dronă Shahed a survolat spațiul aerian al R. Moldova, fără a fi vizibilă pe radare
Sursa foto: Naeblys / Alamy Stock Photo

O altă dronă Shahed a survolat spațiul aerian al R. Moldova, fără a fi vizibilă pe radare

În această noapte, o dronă Shahed a survolat spațiul aerian al R. Moldova. Polițiștii de frontieră au observat prezența aparatului în jurul orei 01:46, când acesta a traversat spațiul aerian și s-a deplasat în direcția orașului Belgorod-Dnestrovsk, din Ucraina. Între orele 02:14 și 02:25, același dispozitiv a fost observat din nou pe teritoriul țării noastre, deasupra zonei punctului de trecere a frontierei Palanca, după care s-a retras.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a R. Moldova (IGPF), Serviciul Operațiuni Aeriene al Armatei Naționale a comunicat că aparatul nu este vizibil pe radare.

Conform informațiilor autorităților, în toate cazurile, aparatul de zbor a fost același, iar ulterior a fost distrus deasupra limanului, în afara teritoriului R. Moldova.

„Situația a fost monitorizată constant, nu au fost înregistrate incidente la sol, iar siguranța cetățenilor nu a fost afectată”, a precizat IGPF.

Este a treia oară din ultimele cinci zile când aparate de zbor fără pilot încalcă spațiul aerian al R. Moldova.

În noaptea de 16 spre 17 martie, un aparat de zbor necunoscut, asemănător unei drone de tip Shahed, a fost observat în apropierea frontierei dintre Ucraina și R. Moldova, în zona localității Crocmaz, raionul Ștefan Vodă. Ulterior, dispozitivul de tip Gheran-2 a fost depistat în satul Tudora din același raion, fiind activ și conținând explozibil.

Aparatul de zbor fără pilot a fost detonat de către geniștii din Batalionul de Geniu „Codru”, împreună cu specialiștii Inspectoratului General de Poliție (IGP). Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a anunțat că drona conținea o încărcătură explozivă cu peste două mii de bile metalice, menite să amplifice efectul distrugerii, în cazul unei explozii.

Anterior, în noaptea de 13 spre 14 martie, o dronă de tip Shahed a survolat spațiul aerian al R. Moldova în regiunea Cimișlia, în apropierea localității Troițcoe.