O aeronavă a Gărzii Naționale Aeriene din Carolina de Nord a aterizat pe aeroportul din Chișinău

O aeronavă a Gărzii Naționale Aeriene din Carolina de Nord a aterizat pe aeroportul din Chișinău
Sursa foto: Ambasada SUA în R. Moldova

În această dimineață, o aeronavă de tip C-17 a Gărzii Naționale Aeriene din statul american Carolina de Nord a aterizat pe aeroportul din Chișinău, pentru a sprijini exercițiul „Scutul păcii 2024”. Anunțul a fost făcut de către Ambasada Statelor Unite ale Americii în R. Moldova. Ulterior, informația a fost confirmată și de responsabilii din cadrul Ministerului Apărării.

Potrivit misiunii diplomatice americane de la Chișinău, 35 de membri ai Gărzii Carolinei de Nord și ai Forțelor Aeriene ale SUA în Europa vor colabora cu ministerele din țara noastră, pentru a implementa tactici de răspuns menite să asigure cetățenilor moldoveni cea mai bună protecție în cazul situațiilor de urgență civilă.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

„Aeronava a livrat, de asemenea, echipamente medicale și de apărare pentru a fi donate Ministerului Apărării, ca parte a asistenței prin grant americane. Statele Unite ale Americii sunt mândre să lucreze cu guvernul și cetățenii R. Moldova pentru un viitor democratic, prosper și sigur”, au precizat reprezentanții Ambasadei.

Exercițiul „Scutul păcii” se desfășoară începând cu anul 2009. Scopul acestuia constă în evaluarea subunităţilor Armatei Naționale în conformitate cu Conceptul Capabilităţilor Operaţionale (OCC), care este o condiţie obligatorie pentru participarea în operaţiuni internaționale de menţinere a păcii.