Noutate bună pentru cetățeni! Din luna mai vor fi lansate zboruri zilnice pe cursa Chișinău - Frankfurt
Compania aeriană germană Lufthansa va opera, din luna mai 2024, cinci zboruri săptămânale spre Frankfurt, de luni până vineri. Anunțul a fost făcut vineri, 19 ianuarie, de ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu.
„Vești bune pentru cetățenii noștri: compania aeriană germană Lufthansa revine pe Chisinau International Airport (RMO). Din 29 aprilie, compania va opera 4 zboruri, iar din 23 mai, 5 zboruri săptămânale spre Frankfurt, de luni până vineri. Călătorii plăcute tuturor!”, a scris Andrei Spînu într-o postare pe Telegram.
Lufthansa este compania aeriană națională a Germaniei și cea mai mare companie aeriană din Europa, cu sediul principal la Köln. Compania oferă curse în 250 de destinații din peste 100 de țări, din Africa, America, Asia și Europa, potrivit site-ului zbor.md.
În 2020, din cauza restricțiilor impuse de pandemia COVID-19, compania Lufthansa a anulat zborurile dinspre și spre orașul german Frankfurt.