Norvegia, Irlanda și Spania recunosc independența statului palestinian. Israelul recheamă doi ambasadori
Norvegia, Irlanda și Spania recunosc independența statului palestinian. Premierul norvegian Jonas Gahr Støre a fost primul care a anunțat acest lucru în dimineața zilei de miercuri, 22 mai. Ulterior, cu un anunț similar a venit premierul irlandez Simon Harris și premierul spaniol Pedro Sanchez. Potrivit Al Jazeera, deciziile au urma să intre în vigoare pe 28 mai.
„În mijlocul unui război cu zeci de mii de oameni uciși și răniți, trebuie să păstrăm singura alternativă care oferă o soluție politică atât israelienilor, cât și palestinienilor: două state care trăiesc unul lângă altul în pace și securitate”, a declarat prim-ministrul norvegian.
Autoritățile israeliene au anunțat deja că își recheamă ambasadorii din Norvegia și Irlanda. Aceeași măsură ar putea fi aplicată și în raport cu Spania.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
„Am solicitat rechemarea imediată a ambasadorilor Israelului în Irlanda și Norvegia pentru consultări în lumina deciziilor acestor țări de a recunoaște statul palestinian. Trimit un mesaj clar și fără echivoc Irlandei și Norvegiei: Israelul nu va rămâne tăcut în fața celor care îi subminează suveranitatea și îi pun în pericol securitatea. [...] Vor exista și alte consecințe grave”, a transmis ministrul israelian al Afacerilor Externe, Israel Katz, pe contul său de X.
Până pe 22 mai, nouă țări UE au recunoscut independența statului palestinian independent. Suedia a făcut acest lucru în 2014, iar Bulgaria, Ungaria, Cipru, Malta, Polonia, România, Slovacia și Republica Cehă - încă în 1988, până a adera la UE.
Potrivit publicației Politico, Belgia și Slovenia ar putea recunoaște, de asemenea, independența statului palestinian în viitorul apropiat, întrucât au anunțat anterior intenții similare.
În prezent, statalitatea palestiniană este recunoscută de 143 din cele 193 de țări membre ale ONU, inclusiv Rusia și China.