Noi detalii despre atacul de la Berlin în urma căruia au fost răniți cinci moldoveni. Care este starea acestora
Au apărut noi detalii despre atacul cu cuțitul de la un centru pentru refugiați din Berlin, Germania, în urma căruia cinci cetățeni din R. Moldova și alți doi cetățeni străini au fost răniți. Presupusul atacator, un algerian în vârstă de 21 de ani, a fost reținut și este anchetat de instituțiile polițienești.
Potrivit reprezentanților Ministerului Afacerilor Externe (MAE) de la Chișinău, incidentul s-a soldat cu rănirea unui tânăr de 15 ani, doi tineri de 20 de ani și doi bărbați de 24 și, respectiv, 42 de ani. Doi dintre cetățenii R. Moldova au fost internați la spital cu răni prin înjunghiere, iar ceilalți trei au fost tratați ambulatoriu sau la fața locului.
Conform datelor comunicate misiunii diplomatice a R. Moldova de către autoritățile germane, incidentul s-a produs în urma unei altercații provocate de un presupus atacator, locuitor al căminului, care agresase mai întâi un vizitator și un agent de pază al instituției, iar apoi un grup de persoane printre care se aflau cetățenii moldoveni.
„La ora actuală, toți se află în afara oricărui pericol. Suspectul a fost reținut și este anchetat de instituțiile polițienești”, precizează ofițerul de presă al MAE, Vadim Șestopalov.
Amintim că șapte persoane, printre care cinci moldoveni, au fost lovite și înjunghiate marți seară cu un cuțit de către un algerian în vârstă de 21 de ani, în districtul Marzahn din Berlin, transimite presa locală. Ceilalţi doi răniţi – un agent de securitate şi un vizitator al centrului – sunt cetăţeni germani.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Presupusul atacator a fost rănit și el și se află în arest. Potrivit presei germane, în ultimele zile, în Berlin au avut loc mai multe atacuri cu cuțitul, în urma căruia au fost rănite mai multe persoane, iar o alta a fost omorâtă.