Nepal: O explozie controlată a avut loc într-un tunel hidroenergetic, în căutarea celor peste 900 de muncitori dispăruți
Operațiunile de salvare continuă în Nepal, unde sute de muncitori sunt dați dispăruți după inundațiile devastatoare provocate de prăbușirea unui ghețar în Himalaya. Autoritățile încearcă să ajungă la persoanele despre care se crede că au rămas blocate în tunelurile unor proiecte hidroenergetice, scrie BBC.
Potrivit celor mai recente date, 903 persoane au murit în Nepal, iar peste 4.247 sunt date dispărute. Dintre acestea, aproximativ 933 sunt muncitori ai unor proiecte hidroenergetice, despre care se crede că ar putea fi blocați în tuneluri.
Salvatorii folosesc excavatoare, drone și explozii controlate pentru a îndepărta apa, noroiul și molozul și pentru a crea căi de acces către tuneluri. La unul dintre proiectele hidroenergetice din zona Trishuli a fost efectuată luni, 31 august, o explozie controlată, în încercarea de a deschide un nou acces către muncitorii dispăruți.
Operațiunile sunt concentrate în special asupra proiectelor hidroenergetice din districtele Rasuwa și Nuwakot. În cazul complexului Upper Trishuli, echipele de intervenție încearcă să pătrundă în tunelurile inundate și să verifice dacă există supraviețuitori, mai notează BBC.
La operațiunile de salvare participă și echipe specializate din China și India, alături de armata și serviciile de intervenție din Nepal. Autoritățile nepaleze spun că au nevoie inclusiv de expertiză tehnică pentru operațiunile de salvare din tuneluri și pentru identificarea victimelor.
Aminitim că dezastrul a fost provocat de prăbușirea unui ghețar în apropierea frontierei dintre Nepal și Tibet. Torenții de apă și molozul au afectat grav localități, drumuri și mai multe obiective hidroenergetice. Crucea Roșie estimează că peste 90 de mii de persoane au fost afectate de inundații.
Situația este gravă și în partea tibetană a frontierei. Potrivit autorităților chineze, 16 persoane au murit, iar alte 546 sunt date dispărute.

Autoritățile nepaleze avertizează, în același timp, asupra riscului unor noi inundații și alunecări de teren, în timp ce echipele continuă căutările în zonele greu accesibile.
Între timp, ambasada Republicii Moldova în China le cere cetățenilor aflați în regiunea Gyirong sau în localitățile învecinate să manifeste maximă prudență și să urmeze indicațiile autorităților locale. Rudele persoanelor cu care s-a pierdut legătura sunt rugate să anunțe imediat misiunea diplomatică.


