Motorina din România a ajuns în țară: Joi va fi repartizată în primele trei raioane

Motorina din România a ajuns în țară: Joi va fi repartizată în primele trei raioane
Sursa foto: ziua.md.

Ultimul vagon cu motorină oferită de România a ajuns în țară miercuri seara, iar joi urmează să aibă loc livrarea de probă, anunță responsabilii de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA).

Primele raioane unde va ajunge motorina sunt Anenii Noi, Basarabeasca și Criuleni, iar responsabilă de repartizarea combustibilului este Agenția Rezerve Materiale (ARM).

„Ei au deja un grafic de repartizare, care trebuie respectat. (...) Pe lângă acest grafic, Agenția are elaborată o metodologie de repartizare care va fi plasată atât pe site-ul ARM, cât și MAIA”, a anunțat secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare Vasile Șarban.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Acesta a mai adăugat că agricultorii care refuză să primească motorina trebuie să respecte o procedură.

„Refuzurile trebuie făcute în scris. Dacă au depus dosarul, trebuie să scrie cerere de refuz a motorinei, întrucât Agenția are ulterior controale (...)”, a adăugat acesta.

Responsabilii de la Agenția Rezerve Materiale a anunțat ce acte trebuie să prezinte agricultorii pentru recepționarea motorinei.

Primul lot de motorină din România a ajuns în țară
Agenția Rezerve Materiale anunță că prima garnitură de tren cu 26 cisterne ce constituie 1.336 tone de motorină a ajuns în țară pe 29 martie.