Moldovagaz anunță prețul de achiziție a gazelor naturale pentru luna aprilie

Moldovagaz anunță prețul de achiziție a gazelor naturale pentru luna aprilie
Sursa foto: Pexels

În luna aprilie, prețul de achiziție a gazelor naturale furnizate de concernul rus „Gazprom” către R. Moldova, va fi de 327,27 de dolari, cu 12,48 dolari mai puțin decât în luna martie. Președintele Consiliului de administrație al S.A. „Moldovagaz”, Vadim Ceban a precizat că întregul volum de gaze procurat de la Gazprom va fi livrat regiunii transnistrene.

„În aprilie 2024, prețul de achiziție al gazelor naturale furnizate de Gazprom către R. Moldova, ținând cont de puterea calorifică, va fi de 327,27 de dolari pe mia de metri cubi. Întregul volum de gaze de la Gazprom va fi direcționat pentru necesitățile Tiraspoltransgaz”, a anunțat Vadim Ceban.

După cum au declarat anterior autoritățile, gazele consumate de malul drept sunt cumpărate de compania de stat Energocom de pe bursele internaționale. Cele 5,7 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi, livrate de Gazprom ajung în stânga Nistrului, la centrala de la Cuciurgan, de la care malul drept cumpără peste 80% din necesarul de energie electrică.

Șeful Moldovagaz anunță prețul de achiziție a gazelor naturale pentru luna martie, care ajung în regiunea transnistreană
În luna martie, prețul de achiziție a gazelor naturale furnizate de concernul rus „Gazprom” către R. Moldova, va fi de 339,75 de dolari, cu 14,59 dolari mai puțin decât în luna februarie. Președintele Consiliului de administrație al S.A. „Moldovagaz”, Vadim Ceban a precizat că întregul volum de