Ministrul de Externe, despre aderarea R. Moldova la UE: „Suntem în procesul de pregătire a autoevaluării”. Următorul termen - 1 octombrie

Ministrul de Externe, despre aderarea R. Moldova la UE: „Suntem în procesul de pregătire a autoevaluării”. Următorul termen - 1 octombrie
Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova

Vicepremierul Nicu Popescu a prezidat, vineri, 11 august, o ședință de lucru alături de membrii Cabinetului de miniștri, precum și cu președinții, secretarii și membrii grupurilor de lucru responsabili de coordonarea procesului de aderare la UE a R. Moldova. Astfel, a fost decis că, până la data de 1 octombrie 2023, grupurile de lucru pentru cele 33 de capitole ale acquis-ului UE vor atribui fiecărui Minister actele necesare pentru a fi transpuse în legislația națională.

În nota emisă de Minitserul de Externe se mai anunță că, au fost purtate discuții referitoare la activitățile concrete prevăzute în planul nostru de acțiune, având ca obiectiv apropierea țării noastre de Uniunea Europeană.

„Am examinat cu atenție aplicarea măsurilor menite să sporească nivelul de pregătire pentru realizarea criteriilor de aderare. În prezent, suntem în procesul de pregătire a autoevaluării conformității legislației naționale cu normele și regulamentele UE”, a declarat Popescu.

La ședință a fost convenit că până la data de 1 octombrie 2023, grupurile de lucru pentru cele 33 de capitole ale acquis-ului UE vor atribui fiecărui Minister actele necesare pentru a fi transpuse în legislația națională.

„Suntem ferm hotărâți să promovăm o comunicare fluentă și eficientă între ministere, iar acest obiectiv va fi îndeplinit prin intermediul Secretarilor Generali Adjuncți pentru Afaceri Europene. Cu fiecare pas pe care-l facem, suntem mai aproape de valorile, standardele și oportunitățile pe care le oferă Uniunea Europeană”, a conchis șeful diplomației moldovenești.

Menționăm că, fostul negociator-șef pentru integrarea României în Uniunea Europeană, Vasile Pușcaș, va veni în luna septembrie la Chișinău pentru a oferi instruiri  funcționarilor din R. Moldova.

Timp de trei zile, fostul negociator-șef pentru integrarea României, Vasile Pușcaș, va oferi instruiri „pentru miniștri, secretari de stat, șefi de direcții și de agenții, pentru participanții celor 35 de grupuri de lucru pentru aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană”.

Comisia Europeană va recomanda în luna octombrie începerea negocierilor de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană, potrivit anunțului făcut de corespondentul european al RFE/RL, Rikard Jozwiak.

Într-o postare pe Twitter, Rikard Jozwiak a scris că a început elaborarea raportului de extindere al Comisiei Europene și că vor exista recomandări pentru R. Moldova.