Ministrul Apărării din Danemarca efectuează o vizită la Chișinău. Ar urma să fie anunțat un ajutor financiar

Ministrul Apărării din Danemarca efectuează o vizită la Chișinău. Ar urma să fie anunțat un ajutor financiar
Sursa foto: fmn.dk

Ministrul Apărării al Danemarcei, Troels Lund Poulsen, efectuează astăzi o vizită oficială la Chișinău. Cu un anunț în acest sens a venit Ministerul Apărării al R. Moldova, care precizează că oficialul danez a fost invitat de omologul său moldovean, Anatolie Nosatîi.

Troels Lund Poulsen și Anatolie Nosatîi vor avea o întrevedere, în cadrul căreia vor discuta despre stadiul actual al cooperării bilaterale și perspective de consolidare a parteneriatului.

Ulterior, miniștrii vor susține un briefing de presă.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Potrivit companiei publice de radio și televiziune din Danemarca, Copenhaga urmează să doneze 50 de milioane de coroane daneze pentru apărarea R. Moldova (echivalentul a circa 6,7 milioane euro).

DR notează că banii vor fi folosiți inclusiv pentru instruirea și formarea armatei moldovenești, pentru crearea unui laborator militar de securitate cibernetică și a unui centru de simulare a tragerilor, precum și pentru trimiterea în R. Moldova a unui atașat militar și consilier danez în domeniul apărării.